A doua şedinţă CDE în format nou a avut loc sâmbătă, 5 martie, într-un cadru familiar, datorat atât invitatului, care nu se află pentru prima dată la noi, cât şi atmosferei plăcute din încăperea pusă la dispozitia Clubului de către domnul Corneliu Guţu, căruia îi mulţumim cu această ocazie.

Lumina difuză care scălda încăperea, decorul cu elemente retro şi ceasul care, obosit probabil, a hotărât la un moment dat să-şi ia o vacanţă din care nu s-a mai întors, toate au creat un mediu foarte călduros, aproape atemporal. Întrucăt ambianţa s-ar fi potrivit oricărui tip de reuniune, inclusiv uneia de familie, membrii Clubului l-au întâmpinat bucuroşi la ora 11.15 pe invitatul nostru special, deşi ceasul de pe perete insista că ar fi ora cinei. Domnul Natan Garştea a intrat, ne-a salutat, şi dupa ce a scos pe masă ceea ce, pentru cei care îl cunosc, nu mai necesită introducere, şedinţa a început.

Ar fi pentru prima dată când într-o totalizare a şedinţelor CDE nu se menţionează nici-un cuvânt despre discuţiile propriu-zise, ci se arată doar cât de bine ne-am simtit împreună, lucru posibil de altfel, dupa cum am demonstrat mai sus. Dar am risca să creăm impresia că discuţiile nu ar fi fost interesante, ceea ce este departe de a fi adevărat, lucru confirmat de către participanţi după şedinţă.

Tema şedinţei a fost „Clasamentul eficienţei bancare şi raţionamentul economic migratiei de la Banca de Economii a Moldovei la alte bănci comerciale”. Clasamentul de eficienţă pentru Băncile Comerciale din Moldova este elaborat de Agenția de Consultanță “EVM Consulting”. Vorbind despre eficienţa băncilor comerciale, s-a discutat şi despre falimentul InvestPrivatBank (IPB) şi despre căderea cu 7 locuri în acest clasament (3- 10) din 2008 până în 2010, a Băncii de Economii a Moldovei (BEM) după achiziţionarea IPB. Conform domnului Garştea, „Aceasta a fost o decizie politică, înainte de toate”. Deponenţii IPB îşi asumau, ca şi oricare investitor în orice domeniu, un risc financiar. Riscul de insolvabilitate există mereu şi nimeni nu are dreptul să-i ceară statului să-i protejeze investiţia. Problema este însă mult mai gravă decât pare, comportamentul deponenţilor IPB fiind caracteristic marii majorităţi a populaţiei (şi neavând nimic în comun cu Homo Oeconomicus, spre disperarea lui John Stuart Mill, şi a noastră). Vorbesc aici despre absenţa unui raţionament economic potrivit, cauzat de lipsa educaţiei financiare. Puţini sunt capabili să evalueze corect oportunităţile de investiţii, pornind de la principii corecte. Ca exemplu avem însăşi luarea dobânzii ca factor principal în algerea unei bănci pentru depunerea economiilor personale.

Un alt punct de discuţii central a fost migraţia companiilor de la BEM. Pentru început domnul Garştea a subliniat că statul nu este cel mai bun administrator pentru o instituţie comercială, lucru demonstrat de decizia ca BEM să achiziţioneze IPB. Cu o astfel de politică, pe viitor riscul de insovabilitate a BEM poate atinge limite nesustenabile. Astfel, însăşi ideea privatizării nu este una de neglijat.

Vorbind despre migraţia propriu-zisă a Moldtelecom de la BEM, concluzia invitatului nostru este: „Ea nu influenţează aproape deloc activitatea BEM, şi cu atât mai puţin pe cea a statului.” Pe termen scurt poate fi afectată lichiditatea băncii, dar pe termen mediu şi lung efectul este extrem de redus. Comisioanele sunt mici ca volum, sursele financiare principale ale băncii fiind creditele şi depozitele. Singurul avantaj pe care îl poate avea noua bancă, în acest caz Victoriabank, este unul de marketing, imaginea firmei având de câştigat dacă deserveşte o companie atât de mare precum Moldtelecom. Desigur, ar mai fi anumite lucruri de adăugat la acest subiect, dar acuzaţii foarte grave nu putem aduce deoarece efectul tranziţiei este foarte mic. Deasemenea, după cum s-a menţionat şi în cadrul şedinţei, „avem puterea odată la patru ani să tragem linia şi s-o luăm de la capăt cu feţe (oficiale) noi”.

În cadrul şedinţei au fost atinse şi alte teme, dar, ca de obicei, le rezervăm dreptul de a le cunoaşte exclusiv membrilor noştri activi. Pentru a participa la şedinţele CDE ASEM vizitaţi blogul nostru unde puteţi găsi informaţii suplimentare.

http://clubeconomic.wordpress.com/

Şedinţa din 27 martie a Clubului de Discuţii Economice ASEM (CDE) l-a avut ca invitat pe domnul Dinu Armaşu, director executiv al Asociaţiei Investitorilor Străini (Foreign Investors Association – FIA¹). S-a discutat în special pe marginea propunerilor înaintate de către FIA Guvernului şi despre lipsa de reacţie a autorităţilor la aceste iniţiative.

Pentru început, câteva cuvinte despre domnul Armaşu, care este foarte dimplomatic dar şi foarte pragmatic, lucru pe care eu nu pot să nu-l apreciez. În ciuda diplomaţiei sale („Apolitic, vă rog!), pragmatismul şi-a spus cuvântul destul de clar. Din păcate, cea mai poetică afirmare pe care am remarcat-o în timpul discuţiei nu o voi reproduce aici, pentru că nu-mi permit să abuzez de bunăvoinţa dumnealui de a fi atât de deschis cu noi. Deşi, vai, cât de bine sumarizează toată situaţia privind investiţiile străine directe în Moldova. Unde mai pui că ar fi şi un titlu perfect…

Care este sinonimul cuvântului „piedică”?

Ce discuţie poţi duce despre investiţiile străine directe în Moldova fără a menţiona problemele cu care se confruntă investitorii interesaţi să deschidă afaceri aici, precum şi prognozele pentru anii viitori? Ştiu că sunteţi curioşi să aflaţi şi ce în domenii este bine de investit, iată de ce voi lăsa acest subiect pentru mai târziu. Acum să discutăm despre probleme. Ele sunt multe şi au implicaţii foarte serioase. Înainte de a enumera câteva dintre cele mai mari piedici întâlnite de investitori la noi, să analizăm mai detaliat una din ele pentru a ne creea o imagine clară a ceea ce găseşte un investitor străin în Moldova.

Spre exemplu, ştiaţi că un cetăţean străin nu poate cumpăra terenuri în Moldova? Eu nu ştiam. Acum vom şti. Dar să presupunem că eşti investitor străin şi reuşeşti să cumperi „pe alte căi” terenuri cu destinaţie agricolă, în mod absolut legal, şi îţi doreşti să construieşti o fabrică pe acest teren. Ai dreptul? Nu, deoarece schimbarea destinaţiei terenurilor agricole este prerogativa Guvernului. Astfel GEOX, care urma să deschidă o fabrică în Moldova a aşteptat 2 ani pentru a primi perimisiunea să construiască (Birocraţia noastră cea de toate zilele…). Procesul a fost tărăgănat şi firma a decis să construiască fabrica în Belorus (în Belorus!). Am pierdut 2000 de locuri de muncă doar în acest caz. Atâta timp cât astfel de decizii nu se iau mai rapid sau nu se creează modalităţi de a rezolva altfel aceste situaţii, economia va continua să sufere.

Să vedem ce alte lucruri împiedică investitorii să desfăşoare o activitate normală în Moldova:

• Prevederile legislative curente se contrazic.
• Sistemul judiciar este corupt.
• Statul oferă beneficii numai anumitor firme.
• Acţiunile anti-concurenţă nu pot fi detectate şi monitorizate.
• Economia tenebră. Există.
• Infrastructura este slab dezvoltată.
• Anumite certificate se dublează.
• Cadrul fiscal nu este corect: nu este posibil a cere restituirea TVA pentru investiţiile efectuate în Chişinău şi Bălţi, la fel ca şi pentru achiziţia mijloacelor de transport şi imobilelor.
• Există bariere administrative ce au dus la monopolizarea comerţului (import – export).
• Este un dezechilbru total între cererea de fărţă de muncă pe piaţă şi calificările oferite de stat.

Acestea sunt doar unele bariere pe care le întâlnesc investitorii străini. Mai sunt câteva zeci în Cartea Albă (http://www.fia.md/index.php?Itemid=27) şi sute în realitate.

Tot ce nu este permis este interzis

Un subiect care merită tratat aparte este faptul că în mâinile autorităţilor se află excesiv de multă putere. Abordarea permisivă frânează sosirea investiţiilor străine directe, dar şi dezvoltarea economiei în general.  Spre exemplu, vrei să construieşti biciclete. Deşi nu încalci vre-o lege, problema e că nu vei respecta niciuna. Aşa că biciclete nu vei putea construi, din cauză că nu vei găsi niciun standard care să reglementeze această activitate. Îmi pare foarte rău domnule Investitor, va trebui să găseşti altă ţară pentru a construi bicilete, sau orice nu are standarde stabilite în Moldova.

În ce investim?

„Un domeniu în care am putea atrage investiţiile străine directe sunt serviciile, deoarece potenţialul uman este ridicat…”

Asta aşteptaţi să auziţi? Eu asta aş fi aşteptat. Dar nu e cazul. De fapt întrebarea „În ce să investim?” are un singur răspuns: „În orice”. Şi dacă ar fi să-l citez pe domnul Armaşu: „În orice, cu cap!”. Nu există domenii magice în care banii se vor înmulţi ca prin minune, nici la noi, nici în altă parte, şi orice investitor care se respectă ştie asta. Speculaţiile nu intră în calcul, ok? Cel mai inteligent lucru care trebuie făcut este un studiu de fezabilitate pentru a determina exact valoarea ideii, dar mulţi invesitori preferă sa omită acest pas. Apoi apar probleme, pe care mulţi le pun pe seama statului, pieţei, forţei de muncă etc. când de fapt greşeala le aparţine în totalitate.

Ca mic punct de orientare, un investitor care nu are nici cea mai mică idee în ce ar dori să investească, trebuie să ţină cont de fatul că societatea moldovenească este orientată spre consum. Comercializarea produselor şi serviciilor, darea în areandă a spaţiilor comerciale sunt unele activităţi pe care ar putea să le ia în calcul.

“Nu sunt prea optimist”

Prognoze, domnul Armaşu? „Nu sunt prea optimist”.  Incapacitatea Guvernului de a lua măsurile necesare este primul motiv pentru care lucrurile nu se vor schimba prea rapid. „Apolitic, vă rog!” Incapacitatea oricărui Guvern de a lua măsurile necesare. Aleşii noştri cu greu reuşesc să treacă peste luptele care apar atunci când un partid sau altul vine cu o propunere şi ceilalţi o resping doar fiindcă este din „partea cealaltă”. Lucrurile se mişcă în direcţia pozitivă, dar prea încet pentru a vedea un flux important de investiţii în anii următori.

Cum NU atragem investiţiile străine directe în Moldova

„Nu poţi discuta despre modele de atragere a investiţiilor dacă nu ai infrastructură.” Nu putem adopta astfel de modele atăta timp cât infrastructura este aşa cum este. Tot ce putem face este să luăm măsuri de ordin juridic, administrativ şi social pentru a creea condiţii mai potrivite investiţiilor străine directe. Trebuie să înlăturăm unele bariere pentru a determina investitorii să se gândească serios la noi, abia apoi vom putea discuta despre „modele” de atragere a investiţiilor.

„Cel mai mare atu pe care îl are Moldova este faptul că este o ţară în curs de dezvoltare.” Potenţialul ei este mare, deoarece este mult spaţiu pentru a creşte, lucru care poate seduce investitorii mai mult decât careva modele propuse de guvern. Cu o singură condiţie: nu mai faceţi promisiuni deşarte domnilor guvernanţi! Deşi nu vă stă în fire, transpuneţi-le în realitate. Atunci când spuneţi că veţi lua anumite măsuri, treceţi imediat la treabă şi realizaţi ceea ce aţi promis. Ca orice lucru nou, va fi mai greu la început. Dar când investitorii vor începe să sosească, toţi vom avea de câştigat.

¹ FIA incorporează cei mai importanţi investitori străini din Moldova iar obiectivul ei principal este de a stabili un mediu investiţional mai favorabil investiţiilor străine directe, prin dialogul dintre investitori şi autorităţi.

Sâmbătă, 24 octombrie, a avut loc prima şedinţă a Clubului de Discuţii Economice ASEM. Subiectul principal a fost “

Dumnul Moldovanu susţine că “avem sanşe de aderare mari. După logică avem zero şanse. Dar să nu iutăm că omul nu este o fiinţă logică!” Dacă ar apărea dorinţa de aderare, ar apărea şi şansele. Avem, conform tratatului de la Maastrich, dreptul să cerem aderarea. De ce nu am făcut-o până acum? Nu a existat dorinţa!

Guvernul Struza a pus primul problema aderări: Moldova urma să devină ţară asociată. Însă atunci au intervenit comuniştii şi Roşca, în interesele Rusiei. Procesele de negociere au fost stopate şi nu s-a mai pus problema ăderarii. Numai acum, odată cu schimbarea puterii la Chişinău, Filat a pus foarte tranşant la Bruxelles problema Moldovei: “Noi vrem să aderăm!”

UE nu ne poate spune acum “Da” sau “Nu”. Exact ca o fată mare, poate părea că ne respinge, dar asta nu înseamnă că nu ne va accepta avansurile eventual. Unde mai pui ca noi am fost cei “seduşi” iniţiali, apoi abandonaţi (Nu aşa se intamplă de fiecare dată?!). Relaţii cu Rusia ar fi fost şi ele dezirabile, dar discuţiile din timpul guvernului Struza ne-au depărtat de Rusia prea mult pentru a mai privi înapoi. Mariajul cu Rusia a luat sfârşit! E timpul să privim înainte!

Ce aşteptăm?

Moldova “aştepta un semnal” din partea UE că poate pretinde la aderare. În loc să se ducă Mohamed la munte, aceasta aşteapta să se duca muntele la el! Sau cel puţin să-i facă un semn să vină… Moldova ar fi trebuit să ia exemplul Turciei: Turcia, o ţară despre care nici nu se punea problema aderării, a depus cerere să intre in familia europeană. Şi bine a făcut. Dacă ar fi “aşteptat un semn” din partea UE, cu siguranţă nu era acum in lista viitoarelor ţări membre.

Acelaşi lucru trebuia sa facă şi Moldova: să depună oficial cererea de aderare. Ne vor spune că nu corespundem nivelului necesar? Noi ştim asta! Nu au decât să ne arate ce trebuie să facem pentru a ajunge la acel nivel. O perspectivă clară de aderare ne-ar motiva pe toţi să contribuim la creşterea economică pentru a corespunde standardelor UE.

Cu cât vom tărăgăna mai mult procesul de aderare cu atât vom pierde mai mult. Milioane de dolari ne ocolesc anual. Cu toate acestea UE nu inseamnă doar trafic liber şi bani “pi di jeaba”. În primul rând, UE este un model de dezvoltare economică, model a cărui eficienţă nu poate fi negată.

Sper ca, în sfârşit, se vor face paşii necesari pentru a porni pe calea integrării europene. Pentru asta trebuie să aderăm iniţial la NATO, dar despre aceasta temă un pic mai dureroasă vorbim în urmatoarele articole!